Propunere legislativă inițiată de Glad Varga adoptată de Parlament: Legea 61/1991 este mult mai clară acum

  • Autor:
  • Data: decembrie 12th, 2019
  • Categorie: politica, arad

O nouă propunere legislativă inițiată de deputatul liberal arădean Glad Varga a trecut de Parlament. Este vorba despre propunerea de modificare şi completarea punctelor 20), 23) şi 27) ale articolului 2 din Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, care a fost adoptată, ieri, în Camera Deputaților, cu  255 voturi pentru și unul împotrivă. Astfel, Legea 61/91 este mult mai clară acum.

„În ultimii ani, evenimentele în aer liber au luat amploare la nivel naţional. Târguri tematice, meşteşugăreşti, gastronomice, festivaluri de muzică, teatru sau film, toate adună laolaltă oameni pasionaţi din diverse domenii şi reprezintă oportunităţi de dezvoltare şi petrecere a timpului liber. Prin adoptarea în Camera Deputaţilor a modificărilor pe care le-am propus la Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, o serie de interdicţii fără aplicabilitate în cazul unor evenimente de recreere şi divertisment, ca cele enumerate mai sus, au fost clarificate, prin completarea textului de lege în sensul impunerii unor condiţii specifice pentru desfăşurarea lor. Astfel s-au definit clar categoriile de adunări publice la care servirea şi consumul de băuturi alcoolice este permis, asigurându-se interpretarea corectă şi respectarea dispoziţiilor cuprinse în actul normativ de către organizatori şi participanţi”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Parlamentarul anunța la sfârșitul lunii octombrie că inițiativa sa a primit propunere de adoptare. „Până acum, legea era lacunară și punea instituțiile statului să închidă ochii”, a spus atunci Glad Varga, care a ținut să precizeze că prin aceste modificări legislative nu se încurajează consumul de băuturi alcoolice în spațiul public, ci s-a îndreptat doar o eroare legislativă.

Pentru mai multe detalii intrați aici: http://bit.ly/2tbn9I7