Glad Varga: „Sistemul de garanție-returnare – pas important către atingerea obiectivelor de mediu”

  • Autor:
  • Data: decembrie 10th, 2020
  • Categorie: politica, arad

Printre directivele europene la care România trebuie să se conformeze se află și Directiva Europeană 2008/98/CE care interzice abandonarea și eliminarea necorespunzătoare a deșeurilor. Aceasta prevede ca 50% din deșeurile menajere să fie deviate de la groapă și reciclate. Glad Varga, deputat PNL de Arad și membru în Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic, susține că, la ora actuală, în România, gradul de recuperare și reciclare este de doar 13%-14%, procent care ne expune la riscul unor amenzi usturătoare din partea UE.

„Conform directivei 2019/904 a Parlamentului European, statele membre sunt obligate să atingă o rată de colectare a plasticului de unică folosință de 77% până în 2025 și de 90% până în 2029. Directiva 94/62/CE stabilește normele UE privind gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, iar printre obiectivele de colectare ce trebuie atinse se numără: 50% pentru ambalajele din plastic, 70% pentru ambalajele din sticlă și 70% pentru ambalajele din metal.

În acest context, România este pe cale să implementeze un sistem de garanție-returnare pentru ambalajele de băuturi.

Sistemul de garanție-returnare va presupune perceperea unei sume de bani la achiziționarea unui produs, sumă restituită în momentul în care reciclează ambalajul la un punct de returnare, de regulă, la comerciant.

La nivel mondial funcționează numeroase astfel de sisteme, ratele de colectare atingând, în medie, peste 80%, iar cele mai ridicate fiind de 96-98%, chiar 99% pe anumite tipuri de materiale. În Europa, astfel de sisteme sunt implementate în cel puţin zece state membre, iar ratele de succes variază de la 87% în Croația la peste 96% în Norvegia sau Germania”, susține deputatul liberal arădean Glad Varga.

Când intră în vigoare sistemul

Acesta a ținut să precizeze că sistemul de garanție-returnare va intra în vigoare de la 1 aprilie 2022 şi se va aplica atât produselor fabricate pe teritoriul naţional, cât şi produselor importate. Va fi gestionat de un administrator desemnat de Ministerul Mediului în baza unei proceduri de evaluare – o asociaţie a cel puţin trei producători sau asociaţii de producători care introduc pe piaţă produse în ambalaje SGR şi deţin cel puţin 30% cotă de piaţă.

„Sistemul de garanţie-returnare presupune perceperea unei sume de bani la achiziționarea unui produs, sumă restituită integral în momentul în care se returnează ambalajul la un punct de returnare. Este aplicabil pentru ambalaje nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal cu volume cuprinse între 0,1 – 3 litri, adică ambalaje de bere, sucuri, apă îmbuteliată, vin, băuturi spirtoase. Timp de un an, între 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, valoarea garanţiei este de 0,5 lei pentru toate tipurile de ambalaj SGR. Apoi administratorul SGR poate modifica valoarea garanţiei o dată pe an.

Sistemul de garanţie-returnare impune o serie de obligaţii pentru producători şi comercianţi, care se referă la înregistrarea în SGR; evidenţa produselor în ambalaje SGR; marcarea ambalajelor SGR; îndeplinirea unor anumite obiective de colectare, împărţite gradual pe ani de implementare a SGR; plata garanţiei aferente produselor în ambalaje SGR către administratorul sistemului; informarea consumatorilor finali cu privire la produsele în ambalaje SGR”, a încheiat Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Pentru mai multe informații puteți consulta site-ul MMAP.