Glad Varga: „Bugetul trece, dar problemele de mediu rămân”

  • Autor:
  • Data: februarie 12th, 2019
  • Categorie: politica, arad

Este deja de domeniul evidenței că bugetul de stat pe 2019 nu este de natură să mulțumească pe toată lumea. După cum am scris și zilele trecute, cel mai mult de suferit vor avea comunitățile locale, care vor fi văduvite de sume importante ca urmare a trecerii în sarcina lor a cheltuielilor cu asistența socială, care până acum erau suportate în proporție de 90% de la bugetul de stat.

În plus, pe lângă faptul că este întocmită într-un mod discutabil, legea bugetului este dezbătută doar să nu se spună că nu s-a făcut acest lucru, adică pe repede-înainte, iar neajunsuri sunt la toate capitolele, inclusiv la Mediu.  „Dezbaterile în comisiile reunite pe legea bugetului de stat pentru anul 2019 aferente Ministerul Mediului și Ministerul Apelor și Pădurilor vor avea loc astăzi începând cu ora 17.00. După o întârziere de câteva luni, PSD-ALDE merge pe repede-înainte în ceea ce priveşte dezbaterea bugetului pentru anul 2019 – două zile pentru analiză şi depunerea amendamentelor, o zi şi jumătate pentru dezbatere în cadrul comisiilor de specialitate din Parlament, o zi de dezbatere în plen şi vineri, 15 februarie 2019, votul final. Din prezentarea generală a sumelor destinate pentru fiecare instituţie, publicată de Ministerul de Finanţe, aflăm că bugetul Ministerului Mediului creşte în 2019 cu 45,8% faţă de 2018, în timp ce bugetul Ministerului Apelor şi Pădurilor creşte cu 49,3%”, susține deputatul PNL Glad Varga. Acesta afirmă că aceste creşteri nu sunt destinate, aşa cum ar fi fost normal, pentru proiecte care să aducă plus-valoare patrimoniului natural al României sau pentru iniţiative sustenabile de mediu care să contribuie la creşterea calităţii vieţii populaţiei, ci contribuie în principal la păstrarea unei linii de plutire în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor pe care România şi le-a asumat prin Capitolul Mediu din Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană. „Desigur, pentru a evita intrarea în infringement pe mai multe cauze pentru care ţara noastră a primit notificări, este binevenită alocarea acestor sume, dar ele nu fac decât să acopere parţial nişte restanţe pentru care, în caz contrar, s-ar plăti penalizări. Astfel, bugetul trece, dar problemele de mediu rămân”, a încheiat liberalul.