Glad Varga: „Administraţia centrală liberală implică cetăţenii în luarea deciziilor pe problemele de mediu”

  • Autor:
  • Data: iulie 13th, 2020
  • Categorie: politica, arad

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a lansat platforma de consultare şi voting online ECOnsultare.ro, cu scopul de a spori transparenţa şi gradul de democratizare a procesului decizional.

„Administraţia centrală liberală implică cetăţenii în luarea deciziilor pe problemele de mediu. Primele teme supuse dezbaterii până la sfârşitul lunii iulie 2020 sunt teme stringente, de actualitate şi se referă la: stimulente financiare pentru reciclarea ambalajelor, valoarea garanţiei pentru care am returna ambalajele la magazin; înăsprirea legislaţiei în domeniul silvic – închisoare pentru orice tăiere ilegală sau furt de lemn, indiferent de prejudiciu; creşterea gradului de protejare a Parcurilor Naţionale; planul de acţiune pentru urşi în România; dezvoltarea fondului forestier naţional – împădurirea de către stat a terenurilor degradate”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Arădenii care doresc să-și asume un rol de participant activ în abordarea problemelor de mai sus o pot face prin înregistrare şi participare la vot pe platforma www.econsultare.ro.