Glad Varga acuză lipsa de responsabilitate față de cetățeni a PSD și ALDE

  • Autor:
  • Data: septembrie 11th, 2019
  • Categorie: politica, arad

Deputatul liberal arădean Glad Varga taxează atitudinea miniștrilor ALDE care au demisionat fără a-și delega atribuțiile, lăsând mii de angajați fără salarii, pentru că nu mai are cine să semneze pentru efectuarea plăților.

„Pe principiul «după noi, potopul», miniştrii ALDE, care au demisionat pentru că, dintr-odată, guvernarea coaliţiei din care au făcut parte trei ani devenise «coruptă, incompetentă şi caracterizată de nepotism», nu şi-au delegat atribuţiile odată cu plecarea din ministere. Din acest motiv, angajaţii din Ministerul Mediului şi Ministerul Energiei nu şi-au primit salariile deoarece nu are cine să semneze plăţile. Este vorba aici de peste 4.000 de angajaţi, oameni cu familii, cu copii care au început şcoala, cu rate la bănci şi care se află în imposibilitatea de a-şi acoperi nevoile zilnice. Toate acestea din pricina unui gest intenţionat al ALDE de a bloca activitatea guvernului PSD, fără a se gândi o clipă şi la consecinţele acestuia asupra salariaţilor din aceste instituţii. O răfuială politică din care răzbate evident lipsa de responsabilitate faţă de cetăţeni a PSD şi ALDE”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.