Deputatul liberal Glad Varga prezintă bilanțul anului 2019: „Sunt mândru de această activitate în folosul arădenilor mei”
- Autor:
- Data: decembrie 27th, 2019
- Categorie: politica, arad

Deputatul liberal arădean Glad Varga a făcut, zilele trecute, un scurt bilanț al activității pe care a avut-o, anul acesta, în Parlament. Dacă ar fi să ne referim doar la cifre, trebuie spus că parlamentarul a avut patru propuneri legislative adoptate, șapte luări de cuvânt, patru declarații politice, 11 întrebări şi interpelări şi a semnat cinci moţiuni.
„Decembrie e prilej de bilanţ anual pentru activitatea pe care am desfăşurat-o în Parlamentul României. În cifre, anul 2019 a adunat patru propuneri legislative adoptate, șapte luări de cuvânt, patru declaraţii politice, 11 întrebări şi interpelări şi cinci moţiuni. Sunt mândru de această activitate în folosul arădenilor mei, dar și pentru că am pus umărul la efortul de a construi o Românie normală, pentru toți cetățenii săi”, susține Glad Varga.
Modificări legislative în domenii diverse
Cu ochii pe Canalul Mureșel și Palatul Copiilor
Privitor la declarațiile politice, deputatul le-a amintit pe cele cu privire la Canalul Mureșel și Palatul Copiilor. „Între declaraţiile politice cu impact major, aş vrea să o menţionez pe cea referitoare la Canalul Mureşel, cu multiple probleme de mediu, pentru rezolvarea cărora înţeleg că ANIF are în vedere derularea unui proiect european, pe care îl voi urmări îndeaproape. De asemenea, amintesc şi declaraţia politică privind Palatul Copiilor din Arad, pentru care Guvernul PSD prin Ministerul Educaţiei nu a găsit bani pentru a plăti chiria actualului sediu, existând riscul de a fi evacuat. Partidul Naţional Liberal a găsit o soluţie în acest caz şi, prin Ministerul Educaţiei, s-au alocat trei milioane de lei pentru noul Palat al Copiilor din Arad”, a încheiat Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Pentru mai multe detalii intrați aici: http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=309&cam=2&leg=2016