Glad Varga: „Guvernul restrânge categoriile de beneficiari ai Programului privind instalarea de panouri fotovoltaice”

  • Autor:
  • Data: iulie 29th, 2019
  • Categorie: politica, arad

Aflat în criză de bani, Guvernul PSD taie o serie de fonduri, în încercarea de a acoperi găurile apărute în buget. Acum a venit rândul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice.

Deputatul PNL de Arad Glad Varga atrage atenția că Executivul urmează să restrângă categoriile de beneficiari.

„După lansarea cu mare zarvă a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, aflăm acum că Guvernul va restrânge categoriile de beneficiari ai Programului. Ministerul Mediului a pus în dezbatere publică un proiect de ordin de ministru care modifică şi completează Ghidul de finanţare a acestui Program, astfel încât întreprinzătorii care îşi desfăşoară activitatea la domiciliu şi persoanele care au ipotecă pe locuinţă nu de mai pot înscrie în Program. Modificările limitează accesul unei părţi a populaţiei active la programul de instalare a panourilor fotovoltaice subvenţionate pentru a nu se crea «premisele incidenței unui ajutor de stat/minimis». Iar obligativtatea condiției ca imobilul pe care se va instala sistemul de panouri fotovoltaice să nu fie afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice trebuie menținută și pe perioada de monitorizare și trebuie anunțată către terți potențiali dobânditori”, susține Glad Varga.

De menționat că proiectul de ordin poate fi consultat accesând următorul link: http://www.mmediu.ro/articol/mm-supune-dezbaterii-publice-proiectul-de-ordin-de-ministru-privind-modificarea-si-completarea-ghidului-de-finantare-a-programului-privind-instalarea-sistemelor-de-panouri-fotovoltaice-pentru-producerea-de-energie-electrica-in-vederea-acoperirii-necesarulu/3034?fbclid=IwAR3g3f4T869TOSccsJGzyXV6GKY8V7ydiEqfUafrNkLZGX1D-USoe2JHqHE