Gestionarea durabilă a fondului forestier – prizonieră a nepăsării PSD- ALDE

  • Autor:
  • Data: noiembrie 13th, 2017
  • Categorie: politica, arad

Prin Raport comun, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări şi Comisia pentru mediu din Senat au hotărât respingerea propunerii legislative privind interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale.

Motivele pentru respingere, invocate de membrii acestor comisii în raportul menţionat, au fost scrise doar pentru a îndeplini formalitatea de a include în document nişte motive. Se confirmă pentru a „n”-a oară că partidele care au majoritatea în comisii, adică PSD şi ALDE, preferă să respingă orice măsură concretă, în loc să vină cu propuneri constructive, amendamente pe un proiect de lege de asemenea importanţă.

În timpul acesta, ministrul apelor şi pădurilor, Doina Pană, ne spune că nu mai există tăieri ilegale, dar 50 ha dispar tăiate la ras din Parcul Naţional Semenic Cheile-Caraşului şi, în urma investigaţiilor, se constată că responsabilitatea este pasată între instituţii. Ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu, dă liber la împuşcat urşi, pentru că aşa e mult mai simplu decât să propună un plan de management al populaţiei de carnivore mari, cu atribuţii clare pentru fiecare instituţie implicată – Romsilva, jandarmerie, autorităţi centrale şi autorităţi locale. În sudul ţării, românii se încălzesc cu lemne de foc aduse din Bulgaria, pentru că ministerul de resort a asigurat doar o cincime din necesar, conform propriilor comunicate. Agresiunile împotriva angajaţilor care păzesc pădurile statului s-au înmulţit de la îmceputul anului, la fel şi infracţiunile.

Patru subiecte aparent diferite, patru probleme grave cu care se confruntă România şi pentru care guvernul actual nu întreprinde nimic. Strategia Forestieră Naţională lansată de PSD-ALDE este ruptă de realitate, prevederile sale sunt departe de a recunoaşte sectorul forestier ca sector strategic pentru România. Ce putem recunoaşte însă este incompetenţa şi nepăsarea factorilor de decizie ai PSD-ALDE de la toate nivelurile – miniştri, parlamentari, conducători ai instituţiilor deconcentrate.

Proiectul de lege privind interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale vizează măsuri ferme pentru protejarea pădurilor din România. El urmează să fie dezbătut în plenul Senatului şi apoi să intre în Camera Deputaţilor, care este camera decizională.