Deputatul PSD Tripa face confuzii în privința Centenarului!
- Autor:
- Data: iulie 19th, 2017
- Categorie: politica, arad

Deputatul PNL Glad Varga spune că Tripa, reprezentantul PSD de Arad în Parlamentul României face confuzii în privința Centenarului și demonstrează că nu cunoaște subiectul:
„Domnul Tripa uită sau se preface că nu ştie faptul că legea cadru se referă atât la Centenarul Primului Război Mondial, cât şi la Centenarul Marii Uniri. Aceasta stabilește responsabilitățile privind organizarea și desfășurarea evenimentelor privind „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului si Centenarul Marii Uniri”, prevăzute în Pl-x nr. 466/2016,adoptată de Camera Deputaţilor la data de 03.05.2017. Legea nu a fost înca promulgată de către Preşedintele României, datorită faptului că au fost sesizate aspecte de neconstituţionalitate, la CCR, în 18.05.2017.