Varga Glad Arad
Articole Mass Media

Sunt împotriva exploatării resurselor minerale din ariile naturale protejate!

Proiectul legislativ pentru modificarea şi completarea OUG nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, depus la începutul lunii aprilie, de către parlamentari PSD şi ALDE este o sfidare la adresa protecţiei patrimoniului natural al României.

Prin acest proiect normativ se încearcă scoaterea unor suprafeţe din perimetrul ariilor naturale protejate, pe baza unor justificări lipsite de fundamentare.

Acest fapt arată o lipsă totală de interes a acestor partide nu doar față de ariile naturale protejate din țara noastră, ci și față de dezvoltarea comunităților din jurul exploatării miniere pe care aceștia pretind că o susțin prin proiectul de lege.

Mă voi opune formei actuale a acestui proiect legislativ și voi veni cu propuneri care să sprijine atât dezvoltarea ariilor naturale protejate, cât și comunitățile din perimetrul lor. Sper ca şi colegii mei parlamentari să conştientizeze faptul că dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale necesită soluţii care să se bazeze, printre altele, pe echitate şi corectitudine, pentru generaţiile viitoare. Exploatarea unor resurse minerale din ariile naturale protejate exclude în cel mai scurt timp viziunea de lungă durată şi ignoră toate riscurile economice, sociale şi de mediu.

Puteţi citi proiectul de lege accesând linkul:

https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b130&an_cls=2017