Deputatul PNL Glad Varga susţine că, în ciuda promisiunilor mincinoase făcute în campania electorală, PSD perpetuează grave discriminări între pensionari.
„PNL a arătat în repetate rânduri că Guvernul PSD-ALDE nu are nici cea mai mică intenţie de a elimina dicriminarea pensionarilor, pe toate palierele acestui domeniu. Ne-am, pronunţat împotriva pensiilor speciale, susţinând principul contributivităţii, am cerut restrângerea aplicabilității acestor pensii speciale doar pentru cei care efectiv sunt militari combatanți, nu extinderea acestor pensii speciale către alte categorii asimilate angajaților cu haina militară. Nu s-a ținut cont de punctul de vedere al PNL. Guvernul a mimat revizuirea, dar, de fapt, nu a schimbat nimic. Nedreptăţile strigătoare la cer rămân pe mai departe, unii se îmbuibă, iar alţii nu au din ce trăi de azi pe mâine.
Au anunţat cu surle şi trâmbiţe că vor interzice reangajarea la stat a celor care s-au pensionat la vârste ridicol de mici, pentru a nu mai fi posibilă cumularea unor pensii neruşinate cu salarii la fel de neruşinate. S-au răzgândit şi au spus că „tinerii” pensionari se pot reangaja la stat, dar nu la locul de muncă de unde au fost pensionaţi, aşa că „oamenii partidului” se pot bucura pe mai departe de cumularea pensiei cu salariul, pentru că, oricum, PSD excelează în numirea ca directori a unor membri ai partidului care, din puct de vedere profesional, nu au nici în mânecă cu domeniile peste care sunt puşi şefi”, spune Glad Varga.„Mai grav, arată deputatul arădean, Hotărârea de Guvern nr. 291/2017 instituie o gravă discriminare pentru cei care au muncit o viață, în condiții grele, nepermițând majorarea pensiilor pensionarilor din grupa I și II de muncă care s-au pensionat până la data de 1 ianuarie 2011. PNL a decis atacarea în contencios administrativ a acestei Hotărâri. Fiecare organizație județeană a PNL va pune la dispoziția pensionarilor un avocat din partea partidului care să ofere consultanță juridică și să ajute la întocmirea documentelor în privința atacării în contencios administrativ a acestei Hotărâri de Guvern”, a mai spus Glad Varga.