Deputatul PNL Glad Varga spune că Tripa, reprezentantul PSD de Arad în Parlamentul României face confuzii în privința Centenarului și demonstrează că nu cunoaște subiectul:
„Domnul Tripa uită sau se preface că nu ştie faptul că legea cadru se referă atât la Centenarul Primului Război Mondial, cât şi la Centenarul Marii Uniri. Aceasta stabilește responsabilitățile privind organizarea și desfășurarea evenimentelor privind „Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului si Centenarul Marii Uniri”, prevăzute în Pl-x nr. 466/2016,adoptată de Camera Deputaţilor la data de 03.05.2017. Legea nu a fost înca promulgată de către Preşedintele României, datorită faptului că au fost sesizate aspecte de neconstituţionalitate, la CCR, în 18.05.2017.
Nu am avut nicio clipă intenţia de a afirma că Guvernul nu ar fi trebuit să dea bani judeţului Vrancea, ci doar am arătat că Aradul, spre deosebire de Vrancea, nu a primit fonduri. Iar aceasta, vă reamintesc, domnule Tripa, rezultă din faptul că PSD a scos Aradul din Legea Centenarului”, spune deputatul Glad Varga.Cât despre afirmaţia deputatului PSD referitoare la faptul că CJ Arad nu a solicitat bani pentru Centenar, „Oare unde şi cui trebuia să solicite Aradul fonduri, dacă Departamentul Centenar nu avea buget?”, întreabă Glad Varga, care îi recomandă deputatului PSD să fie şi în privinţa interpelărilor sau întrebărilor în plen la fel de activ ca şi în cazul comunicatelor de presă. „Aţi putea, de pildă, să interpelaţi propriul dumneavoastră Guvern pe tema reorganizării Departamentului Centenar, care, sincer, mie îmi cam dă emoţii, când mă gândesc că soarta finanţării celebrării Centenarului Marii Uniri încape pe mâna Ministerului Culturii. Acelaşi Minister care, de atâta timp, nu găseşte o rezolvare pentru Monumentul Unirii la Arad. Nu v-am auzit să-l întrebaţi pe ministrul PSD ce se mai aude cu monumentul.
Revenind la interesul pentru marele Centenar, la întâlnirea de la Consiliul Județean cu parlamentarii , acestora li s-a prezentat necesarul de sume pentru Centenar. Dumneavoastră ce aţi făcut cu acele materiale, le-aţi pierdut sau le-aţi aruncat? declară deputatul PNL Glad Varga.