Boala denunţului a atins şi şcolarizarea!
Sunt contrariat de unele derapaje din sistemul de învăţământ. Declarativ, fiecare politician, fiecare factor implicat, fie că e profesor sau strateg în învăţământ, afirmă că doreşte binele educaţiei, al noilor generaţii. Practica, însă, ne arată altceva. În activitatea pe care am desfăşurat-o în zona societăţii civile, am avut nenumărate parteneriate cu licee şi şcoli, profesori şi elevi.
Există un fond bun, cel educaţional, care trebuie încurajat şi ocrotit, nu intoxicat cu false subiecte de interes general. Așa cum este cazul din Prahova, intens mediatizat, unde la Olimpiada de română unul dintre subiecte a fost redactarea unui denunţ, luând ca model o speţă din „Moromeţii”.
“Suntem în epoca denunţurilor, a plagiatelor, a şpăgilor şi examenelor suspecte. Dar cred că, măcar la acest nivel, când se pun bazele educaţiei unor generaţii, să nu folosim derapajele societăţii ca exemple. Dacă un inspector şcolar a găsit în «Moromeţii» doar subiectul denunţului, atunci avem o problemă. Este vorba de Olimpiadă, acest subiect a fost oferit unor «vârfuri» ale generaţiei respective. Ce să înţeleagă elevii? E clar, nu trebuie să ascundem problemele societăţii, dar nici să le oferim ca exemple.”
Poate fi perceput ca un caz izolat prin originalitatea celui care a conceput subiectul. Dar avem atâtea anomalii în manuale sau în subiectele diferitelor examene, încât nu mai putem vorbi de cazuri izolate, ci de un adevărat fenomen: intoxicarea curriculei cu subiecte cotidiene, cu iz monden, dar care nu ar trebui să facă parte din fundaţia educaţională a actualelor generaţii de elevi.