Contribuie la Schimbare
Dragi cetățeni,
Sunt Glad Varga și vreau să vă invit să devenim împreună o forță pentru schimbare. Cu toții ne confruntăm cu birocrația și cu acele acte normative care, din păcate, nu fac decât să încetinească dezvoltarea economică și să ne îngreuneze viața de zi cu zi. Dar cred cu tărie că voi, puteți aduce o schimbare. Din activitatea voastră profesională și din experiențele de zi cu zi, cu siguranță ați observat că există lucruri care ar putea fi modificate sau îmbunătățite.
Vă invit să propuneți modificări legislative care să sprijine atât activitatea cetățenilor, cât și a societăților comerciale. Dacă ați observat că un anumit act normativ nu funcționează cum ar trebui sau că există proceduri birocratice care pot fi simplificate, haideți să discutăm! Tot ce trebuie să faceți este să prezentați propunerea voastră, iar eu, împreună cu echipa mea, o vom analiza și vom încerca să o transformăm într-o inițiativă legislativă.
Este important să subliniez că îmi doresc să primesc propuneri de ordin tehnic, fără un impact bugetar semnificativ, deoarece inițiativele cu un impact bugetar sunt adesea mai greu de trecut prin procesul legislativ. Totuși, orice idee bună, venită din practică, poate deveni mâine o măsură concretă pentru cetățeni.
Împreună putem simplifica și îmbunătăți lucrurile, pentru o Românie mai modernă și mai eficientă!
Cu stimă,
Glad Varga