Varga Glad - Parlamentul României
Articole Mass Media

Înființarea Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate – ANANP în linie dreaptă

Cele 90 de posturi din structura centrală a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate – ANANP (înfiinţată prin Legea nr.95/2016) au fost bugetate şi au primit aviz favorabil de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Rolul Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate va fi de ”umbrelă”, a cărei principală atribuție va fi să vegheze asupra modului în care sunt administrate toate ariile protejate ale țării, de la Parcuri Naționale și Naturale, până la rezervații și Situri Natura 2000.

Punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii de Guvern 997/2016 privind organizarea şi funcţionarea acestei Agenţii va duce la o remodelare a sistemului de management al ariilor protejate, cu o definire mai clară a patrimoniului ariilor naturale (natural, dar şi rezultat din proiecte), o administrare integrată a ariilor naturale protejate, cu baze de date şi respectarea angajamentelor de raportare, punerea în valoare a planurilor de management şi planurilor de acţiune ale ariilor protejate.

Din punctul meu de vedere nu este normal ca Parcurile Naționale și Naturale să fie în administrarea Romsilva, deoarece RNP este în conflict de interese, având pe de-o parte sarcina de a gestiona ”exploatarea forestieră a pădurilor țării”, iar pe de alta de a ”proteja de tăieri pădurile din ariile protejate”. Nu sunt împotriva exploatării forestiere controlate și gestionate eficient, dar sunt impotriva abuzurilor fară margini pe care statul nu le poate gestiona.
Treptat putem intra în normalitate

Aici puteți consulta răspunsul dat de către Ministrul Apelor si Pădurilor la întrebarea adresată pe tema aplicabilității Legii 95/2016 cu modificările aduse de OUG 90/2016.

http://www.cdep.ro/interpel/2017/r246A.pdf