Burse de merit pentru aproximativ 30.000 de tineri sportivi
Deputatul liberal arădean Glad Varga susține că a fost aprobată lista campionatelor naționale organizate de federațiile sportive în sporturi olimpice pentru care se vor acorda burse de merit elevilor de gimnaziu și liceu în anul școlar 2024 – 2025.
„Se estimează că aproximativ 30.000 de elevi vor beneficia de burse de merit în anul școlar următor, ca o recunoaștere a muncii lor de zi cu zi și a devotamentului lor în sporturi olimpice precum baschet, atletism, canotaj, scrimă, tenis și multe altele. Se încurajează astfel nu doar excelența sportivă, ci și valorile precum perseverența, disciplina și devotamentul, care sunt esențiale în orice domeniu de activitate.
Îi încurajez aşadar pe toţi tinerii să îşi urmeze pasiunea pentru sport şi le urez succes în viitoarele competiţii!”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.
Lista campionatelor naționale este disponibilă AICI.