Glad Varga, la constituirea noului Consiliu Local Seleuș: „Susținerea continuă a investițiilor este cheia pentru un viitor prosper”
Deputatul Glad Varga, care la alegerile din iarnă candidează pentru un mandat de senator din partea Partidului Național Liberal, a participat, la Seleuș, la ședința de validare și la depunerea jurământului consilierilor locali aleși pentru mandatul 2024-2028, alături de primarul Cristian Branc, care a depus, de asemenea, jurământul.
„Felicitări pentru realizările remarcabile de până acum și pentru angajamentul de a continua investițiile în dezvoltarea comunei!”, le-a transmis celor prezenți parlamentarul arădean.
În continuare, acesta a ținut să enumere câteva dintre proiectele importante implementate de administrația locală liberală de la Seleuș.
„Printre proiectele importante se numără:
- Amenajarea urbanistică a comunei, cu o finanțare de aproximativ 15 milioane de lei, obținută prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”;
- Introducerea rețelelor de apă și canalizare, precum și construirea unei stații de epurare, toate realizate printr-o finanțare de aproximativ 1,4 milioane de euro, obținută prin AFIR;
- Extinderea rețelei de canalizare pe o distanță de 14,6 kilometri și realizarea a 205 racorduri, cu o finanțare de aproximativ 6 milioane de lei, prin PNDL 2;
- Construcția unei săli de sport moderne cu 180 de locuri, o investiție de 12,5 milioane de lei finanțată de Compania Națională de Investiții.
Aceste proiecte reprezintă doar o parte din planurile pentru dezvoltarea comunei, iar susținerea continuă a investițiilor este cheia pentru a asigura un viitor prosper pentru locuitorii din Seleuș!”, a încheiat Glad Varga.