Glad Varga: „Agricultorii vor primi sprijin de la Guvern”
Fermierii români vor fi sprijiniți de Guverul României pentru pagubele produse în urma calamităților naturale suferite de aceștia, ne spune deputatul PNL Glad Varga.
„În ședința de Guvern din 2 octombrie 2024, a fost aprobată alocarea sumei de 2 miliarde lei, din Fondul de rezervă bugetară, Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pentru a sprijini cei peste 230.000 de fermieri afectați de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024”, a ținut să precizeze deputatul PNL Glad Varga.
Compensațiile sunt destinate fermierilor ale căror culturi de grâu, porumb, orz și alte culturi esențiale au fost grav afectate.
„Pe lângă aceste compensații, fermierii vor beneficia de sprijin pentru costurile cu motorina, tot în ședința de Guvern menționată fiind promovat un proiect de hotărâre prin care se suplimentează fondurile pentru subvenția la motorină cu 192 milioane lei, ducând totalul alocat pentru această subvenție la 462,5 milioane lei în 2024. De prevederile ajutorului de stat urmează să beneficieze un număr mediu de peste 17.000 de fermieri”, a completat deputatul arădean.
Măsurile sunt menite să atenueze impactul secetei asupra producătorilor agricoli și să sprijine relansarea activităților agricole.