Zeci de module termice de scară lăsate fără finanțare; amendamentul depus de Glad Varga a fost respins

  • Autor:
  • Data: februarie 18th, 2019
  • Categorie: politica, arad

Deputatul liberal Glad Varga a depus amendament după amendament la bugetul alcătuit de majoritatea PSD-ALDE. Asta, în condițiile în care municipiul și județul au nevoie de surse de finanțare pentru continuarea investițiilor.

Unul dintre amendamentele depuse de parlamentarul PNL constă în alocarea sumei de 12.000.000 lei pentru construirea a 53 de module termice de scară, reabilitarea conductelor din rețeaua de distribuţie în Aradul Nou pe o lungime de 3.882 metri liniari, reabilitarea conductelor pe alte patru magistrale pe o lungime de 4.820 metri şi construirea unei centrale de producție a agentului termic! „Pentru eliminarea pierderilor de putere calorică datorate rețelei de transport se propune transformarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou în Centrală Termică. Din păcate, amendamentul a fost respins”, a ținut să precizeze Glad Varga.