Votul din 11 decembrie înseamnă responsabilitate faţă de arădeni!

  • Autor:
  • Data: februarie 8th, 2017
  • Categorie: politica, arad

Deputaţii Eusebiu Pistru şi Glad Varga reacţionează la declaraţia colegului lor, proaspătul deputat PSD Adrian Todor, care pentru a-și justifica votul negativ pe care l-a acordat amendamentelor formulate la Bugetul de stat, referitoare la județul Arad, i-a acuzat că ar fi «într-o permanentă goană după voturi».

„Domnul deputat Adrian Todor are această obsesie, a votului, pentru că trei ani de acum încolo nu vor mai fi alegeri, deci nici goană după voturi. Va fi însă o responsabilitate a votului în Parlament. O responsabilitate pentru a vota interesele arădenilor, aşa cum domnul Todor n-a făcut, o responsabilitate şi atunci când PSD îi va cere să-i protejeze prin vot pe colegii săi penali. Acum şi atunci îşi va da examenele de deputat, de reprezentant al arădenilor, domnul Todor, nu prin declaraţii politice. Mi-a mai transmis că n-am înţeles nimic din votul dat arădenilor în 11 decembrie. Tocmai că am înţeles şi ar trebui ca şi dumnealui să înţeleagă: votul din 11 decembrie mă responsabilizează, aşa cum trebuie să-l responsabilizeze şi pe dumnealui. E o obligaţie faţă de arădeni!”, a declarat Glad Varga.

„Domnul Todor se dovedeşte foarte activ în a-i critica pe alţii, dar tăcut şi discret când a fost vorba să susţină interesele Aradului. Mi se pare cam mult, din partea unui proaspăt deputat, care încă nici nu ştie cum a ajuns în Parlament şi care probabil că foloseşte GPS-ul pentru a ajunge din plen la grupul parlamentar sau de la intrarea în instituţie la lifturi. Dincolo de declaraţii şi contradeclaraţii, concluzia e simplă: Adrian Todor, ca şi ceilalţi deputaţi de la Putere, a votat împotriva amendamentelor la Bugetul de stat, prin care doream sume suplimentare pentru Arad. Ca să fiu mai clar: a votat împotriva arădenilor, a celor care l-au votat. Asta e ipocrizie!”, a afirmat la rândul său Eusebiu Pistru.

Punctual, cei doi parlamentari PNL consideră că amendamentele depuse la Bugetul de stat au fost pertinente, sustenabile şi vizau interesul cetăţenilor judeţului Arad. „Din bugetul de 30 de milioane destinat lăcaşurilor de cult, cred că se impunea acordarea sumei de 200.000 de lei pentru Catedrala Ortodoxă din Arad”, a mai precizat Glad Varga, în timp ce Eusebiu Pistru a adus completări în privinţa centurii ocolitoare a oraşului Chişineu-Criş: „Domnul Todor este cu totul pe dinafară cu acest subiect. În primul rând, este vorba de un drum naţional, proiectul era de interes naţional, deci nu primarul Burdan trebuia să depună proiectul. Apoi, ca un scurt istoric, studiul de fezabilitate al Centurii Aradului a fost făcut în perioada 2000-2001, tot într-o guvernare PSD. Proiectul a fost uitat prin sertare şi abia în 2010, când am ajuns la minister, am făcut demersuri pentru reactualizarea studiului de fezabilitate. Una dintre condiţiile pentru construirea centurii era ca, după ce lucrarea s-ar fi finalizat, Primăria Chişineu-Criş să preia întreţinerea drumului. Dar primarul Burdan nu a fost de acord, aşa cum nu a fost de acord, acum, domnul Todor, să alocăm bani pentru acest proiect”.