„Prin deplasările pe care le fac în județ încerc să fiu cât mai aproape de comunitățile locale”

  • Autor:
  • Data: mai 23rd, 2019
  • Categorie: politica, arad

Deputatul liberal Glad Varga, unul dintre cei mai tineri parlamentari, a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu. Am vorbit despre proiectele sociale în care a fost implicat, dar și despre inițiativele legislative pe care le-a avut. Asta, în condițiile în care din cele 45 de inițiative depuse, cinci au devenit legi. De asemenea, nu a fost trecut cu vederea nici demersul său de a se întâlni cu autoritățile locale din județ și nici referendumul de duminică.

– Domnule deputat, sunteți unul dintre cei mai tineri parlamentari. În 2016, când ați fost ales, aveați 30 de ani. Cu toate acestea aveați în spate experiența de consilier municipal, un consilier municipal care nu s-a rezumat doar să ridice mâna, atunci când se supuneau la vot proiectele, aș spune eu. Cu ce gânduri ați plecat la București?

– Ceea ce mi-am propus în primul rând, atunci când am decis să candidez pentru un loc în Camera Deputaților a fost să fiu mai aproape de oameni. Să încerc să vin în sprijinul lor,  nu prin exerciții de imagine, ci prin inițiativele pe care le am, prin proiectele depuse, prin interpelări, atunci când este cazul. Cum mai spuneam și cu alte ocazii, mă bucur că în actuala legislatură a crescut considerabil numărul parlamentarilor tineri. Aceștia, indiferent de partidul din care fac parte, au posibiliatea să vină cu o altă mentalitate. Personal, cred că am reușit din acest punct de vedere. Am rămas implicat în proiecte sociale, un exemplu în acest sens fiind „Cutia cu monede”, iar în ceea ce privește activitatea parlamentară, doresc, printre altele, să fac corecturile necesare în legislația de mediu.  Astfel, printre propunerile pe care le-am făcut a fost și cea pentru modificarea Legii nr.211/2011 privind regimul deşeurilor. Amenzile pe care le plătesc în momentul de față cei care depozitează ilegal deșeuri sunt destul de mici, impunându-se o creștere a acestora. De asemenea, se impune instituirea obligativității de ridicare-eliminare-curățare a deșeurilor abandonate. Este un proiect la care țin foarte mult și care se află pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.

– Cei care aruncă o privire pe site-ul Camerei Deputaților pot vedea că sunteți un parlamentar activ, care nu a mers la București doar să se afle în treabă. Aveți 45 de inițiative legislative, dintre care cinci au fost promulgate și au devenit legi, ați depus 122 întrebări și interpelări și ați semnat 20 moțiuni. Care sunt cele cinci legi pe care le-ați inițiat?

– Până în momentul de față au fost adoptate de către Parlament: propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/20, devenită Legea 246/2018; propunere legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare (Legea 217/2018); proiectul de lege pentru completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor (Lege 28/2018); proiectul de lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (Lege 154/2018) și proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/1996 privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni (Lege 33/2019).

– Comunitățile din zona Vinga și zona Nădlac au avut parte, recent, de o veste bună. Un proiect de lege la care sunteți coinițiator, ce vizează preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, aflate în finanțarea autorităților locale de pe raza județelor Arad, Hunedoara, Maramureș, Mureș și Sibiu a fost adoptat de Camera Deputaților și urmează să ajungă la Senat. Cât credeți că va mai dura până ce legea va fi adoptată și va intra în vigoare?

– A fost vorba despre un demers firesc și necesar, astfel încât inițiativa a fost susținută 100% de grupul parlamentar al Partidului Național Liberal. Prin preluarea personalului cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD aflate în finanțarea autorităților de pe raza județelor Arad, Hunedoara, Maramureș și Sibiu, efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență din județele menționate vor dobândi personal cu înaltă experiență. Sper ca proiectul să treacă cât mai repede și de Senat, având în vedere că este vorba de vieți care pot fi astfel salvate.

– Recent, ați demarat o serie de întâlniri cu autoritățile locale. Care au fost principalele probleme ridicate de primari?

– Prin deplasările pe care le fac în județ încerc să fiu cât mai aproape de comunitățile locale. Pentru un parlamentar este foarte important să simtă pulsul oamenilor, să fie cât mai aproape de ei și să afle problemele cu care se confruntă cei cărora li se adresează legile făcute în Parlament. Primarii cu care am stat de vorbă mi-au prezentat o serie de probleme legate de legislația în vigoare, care o spun și ei, o spun și eu, trebuie îmbunătățită pe alocuri, de birocrație, dar și cazuri punctuale, legate de situația căminelor de bătrâni aflate în administrarea autorităților locale, de școli, de siguranța copiilor. De altfel, îmi doresc să ajung în cât mai multe comune și orașe din județ, pentru a afla păsurile oamenilor direct de la sursă.

– Având în vedere că pe 26 mai vor fi atât alegeri europarlamentare, cât și un referendum pe Justiție, credeți că românii vor ieși de data aceasta la vot? Vă întreb acest lucru având în vedere că, până acum, europarlamentarele nu au prea reușit să scoată oamenii din case, iar ultimul referendum, cel pentru familia tradițională, nu a putut fi validat din cauza prezenței scăzute.

– Dreptul la vot este unul dintre cele mai importante drepturi într-o democrație. Este un drept câștigat cu sânge în Decembrie 1989 și ar fi păcat să nu fie folosit. Din patru în patru ani sau din cinci în cinci ani, românii au efectiv șansa să decidă în ce direcție doresc să se îndrepte țara sau comunitatea lor. Pe 26 mai, au din nou această posibilitate. Pot să opteze pentru Uniunea Europeană și tot ceea ce înseamnă valorile europene sau pentru o politică care nu prea are legătură cu aceste valori. Personal cred că luna viitoare românii vor ieși la vot, cu atât mai mult cu cât tema propusă de președintele Iohannis este una de mare actualitate.

– Vă mulțumesc.