Glad Varga: „Gărzile Forestiere ies pe teren, alături de echipajele MAI și MapN”

  • Autor:
  • Data: aprilie 6th, 2020
  • Categorie: politica, arad

Ordonața Militară nr. 7 vine cu noi reglementări, stabilind sarcini și pentru Gărzile Forestiere, în vederea luării măsurilor ce se impun împotriva tăierilor ilegale.

„Potrivit actului normativ, inspectorii Gărzilor Forestiere se vor alătura dispozitivelor de ordine publică și control rutier împreună cu echipajele Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale care controlează respectarea măsurilor de combatere a răspândirii COVID-19 pe întreg teritoriul țării, în vederea desfășurării activităților specifice pe linie de control silvic și controlului legalității transporturilor de masă lemnoasă. Pe perioada stării de urgență, legislația silvică trebuie respectată”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Astfel de acțiuni în fondul forestier, la depozite, pe drumurile forestiere și pe drumurile publice sunt mai mult decât binevenite, în condițiile în care Gărzile Forestiere se asigură că pe căile rutiere nu se transportă lemn tăiat ilegal.