Glad Varga despre AOA: „Eu cred că acest festival se află în Top 10 evenimente mari în România”

  • Autor:
  • Data: iulie 2nd, 2019
  • Categorie: politica, arad

Cea de a patra ediție a Arad Open Air Festival a adus la Arad artiști precum Paul van Dyk, Markus Schulz, MATTN, Mahmut Orhan și mulți alții. 30 000 de oameni au avut parte de muzică electronică și hip hop, spectacole de lumini, show-uri incendiare și multe momente speciale. Festivalul a fost îndrăgit atât de public, cât și de artiștii care au fost impresionați de atmosfera magică și spațiul de desfășurare al evenimentului, Aeroportul Internațional din Arad.

În continuare vă prezentăm un scurt intreviu cu deputatul Glad Varga, principalul organizator al evenimentului:

Reporter: Cum ați explica succesul din acest an al festivalului?

Glad Varga:  În primul rând succesul nostru se datorează publicului, miilor de arădeni care au reușit să vină la festival achiziționându-și un bilet de intrare, care, de fapt, a fost bugetul nostru de pornire, se datorează tuturor partenerilor și, în special, Primăriei municipiului Arad, dar și Consiliului Județean Arad, căci împreună cu aceștia am reușit să aducem artiști de talie internațională, artiști care s-au simțit foarte bine aici, care ne-au apreciat și care-și doresc să se reîntoarcă la edițiile viitoare.

R: Bănuiesc că de la o ediție la alta organizarea evenimentului s-a perfecționat și ea…

G V: În special pentru zona de organizare aș dori să le mulțumesc tutror voluntarilor, tuturor partenerilor care s-au implicat și au reușit în primul rând să ne sprijine să ducem la bun sfârșit acest proiect. Nu este un proiect ușor pentru că implică foarte multe detalii, dar de la o ediție la alta încercăm să ne îmbunătățim modul de organizare și modul de lucru și de fiecare dată încercăm să-i surprindem plăcut pe cei care vin în Arad.  Am reușit să aducem și-n acest an peste 1500 de participanți din afara județului nostru, peste 150 din străinătate, zona de camping a fost și ea folosită, la înălțimea de 50 de metri au urcat peste 500 de arădeni, iar pentru construcția scenei, care putem spune că a fost o premieră pentru orașul nostru, au fost folosite peste 400 metri liniari de laiere, peste 100 metri liniari structuri din aluminiu, peste 300 metri pătrați de placaj, care a acoperit scena, peste 26 tone de suport pentru a o stabiliza și susține în caz de furtuni, fără să mai vorbim de miile de alte elemente care au concretizat sistemul de lumini, de sonorizare. Structura de unde DJ-eii au pus muzică s-a ridicat la standardele internaționale, pentru că noi a trebuit să respectăm niște condiții clare de eveniment, un artist internațional care se află în top 100 mondial, când  îți trimite riderul, după ce i-ai plătit onorariul, trebuie să respecți acel rider. Dacă acel rider nu este conform cu realitatea, artistul poate opta să nu urce pe scenă.  Artiștii au fost mulțumiți, atât Paul van Dyk, cât și Markus Schulz au declarat că ar dori să se reîntoarcă la edițiile viitoare. Pentru noi este o bucurie și apreciem  gestul acestora.

R: Se discută despre schimbarea locației la o nouă ediție!?

G.V.: Analizăm posibilitatea schimbării locației în viitor, deoarece organizarea evenimentului pe Aeroportul din Arad are anumite restricții de amplasare, restricții de securitate, pentru că în perioada în care noi organizăm festivalul sunt curse charter pentrru vacanțe, iar noi trebuie să respectăm aceste condiții de securitate impuse.  Există câteva locații pe care le-am luat în calcul, dar nu le vom dezvălui deocamdată. Aeroportul  este un loc pentru eveniment excelent, pentru că este în afara orașului și cât de cât putem proteja orașul de zgomotul ambiental făcut de cele două sau trei scene, nu încurcăm orașul din cauza parcării, dar este o locație neprietenoasă din cauză că există foarte mult beton și nu există verdeață, în sensul că arborii lipsesc cu desăvârșire.

R: Într-un clasament al festivalurilor din România, unde ați situa acest festival?

G.V.: Eu cred că acest festival se află în Top 10 evenimente mari în România ca și festival de tradiție, având în vedere că suntem la cea de a IV-a ediție, undeva cam pe locul 6 – 7, după numărul de participanți și artiști internaționali, sperăm ca începând de anul acesta să ne înscriem în competițiile internaționale și începând de anul viitor să aducem artiști și mai mari, anul acesta ne-am axat mai mult pe muzică dance electronică și puțin hip-hop rap, anul trecut a fost mai mult rock alternativ, rock sau electronic dance music și foarte puțin trance, tot anul trecut am avut și un artist internațional cum a fost Goran Bregovici, dar de la an la an intenționăm să ne segmentăm tot mai mult și ne vom duce doar într-o singură direcție.

R: Ce credeți că place cel mai mult publicului?

G.V.: După aceste patru ediții am ajuns la concluzia că trupele live trebuie să fie în line up-ul scenelor, pentru că  trupele live aduc foarte mulți participanți și crează și o atmosferă foarte bună și DJ-eii trebuie să fie doar pentru cunoscători și pentru degustătorii de muzică la ore târzii. Pentru că tot ce presupune muzica DJ-iilor, chiar dacă este în zona de tehno, sau în zona de trance, de minimals, sau electroic dance music, se face noaptea. Or, noi în cadrul festivalului ne dorim să aducem cât mai mulți participanți, iar participanții care își doresc să stea mai mult în perioada de zi, își doresc mai mult trupe live decât DJ-ei.