Glad Varga: „Administrația liberală de la Arad a înțeles importanța dezvoltării unui sistem de transport prietenos cu mediul”

  • Autor:
  • Data: decembrie 2nd, 2019
  • Categorie: politica, arad

Consilierii municipali au votat astăzi, în unanimitate, un proiect de hotărâre ce vizează înființarea a cinci stații de încărcare a autovehiculelor electrice, care vor fi amplasate pe raza municipiului. Deputatul liberal arădean Glad Varga, care la rândul său a inițiat un proiect de lege ce prevede realizarea unor astfel de stații în orașele cu peste 100.000 de locuitori, suține că inițiativa administrației locale este lăudabilă.

„Personal am militat pentru dezvoltarea infrastructurii care să încurajeze folosirea unor mijloace de transport nepoluante și, în acest sens, am inițiat un proiect de lege privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, care prevede construirea unor staţii de reîncărcare pentru maşini electrice, în localităţile cu peste 100.000 de locuitori. Potrivit prognozelor, pe termen mediu, cererea de mașini electrice va crește în detrimentul celor cu combustie internă, fapt ce impune luarea măsurilor necesare pentru asigurarea unei extinderi rapide a infrastructurii de încărcare. De altfel, în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului pentru perioada 2014-2030 se prevede achiziția de autobuze electrice și tramvaie, construirea de piste pentru biciclete, implementarea unui serviciu pentru închirierea bicicletelor, al căror rezultat direct constă în reducerea emisiilor de CO2 și transferul către o mobilitate bazată pe soluții alternative nepoluante, ceea ce înseamnă că administrația liberală de la Arad a înțeles importanța dezvoltării unui sistem de transport prietenos cu mediul și face pași hotărâți în această direcție”, susține Glad Varga, deputat PNL de Arad.

Pentru mai multe detalii despre hotărârea CLM intrați aici: http://bit.ly/34Jji30