Glad Varga a cerut bani de la buget pentru 55 de străzi din municipiu

  • Autor:
  • Data: februarie 19th, 2019
  • Categorie: politica, arad

Deputatul liberal Glad Varga a încercat să vină în sprijinul locuitorilor de pe 55 de străzi din municipiu, dar și a celor care trec prin acele zone. Având în vedere că străzile cu pricina au nevoie de reabilitare, Glad Varga a depus un amendament la buget, solicitând alocarea sumei de 15.000.000 lei.

„Este vorba despre străzi ale căror caracteristici tehnice nu mai corespund normelor în vigoare din cauza degradării carosabilului, sunt străzi unde traficul rutier şi pietonal se desfăşoară defectuos, iar dispozitivele pentru colectarea şi evacuarea apelor funcţionează deficitar sau lipsesc în totalitate. În acest context realizarea lucrărilor de reabilitare este necesară şi oportună, reabilitarea sistemului rutier având o importanţă deosebită din punct de vedere economic şi social. Amendamentul a fost respins”, a declarat Glad Varga.

Mai trebuie spus că în amendament au fost incluse 15 străzi din Cartierul Aradul Nou: Castanilor, Iosif Lengyel, Nicolae Densușeanu, Vasile Bogrea, Vasile Pârvan, Ilie Minea, Corabiei, Colțișor, Petuniei, Pinului, Viilor, Gladiolelor, Sever Secula, Teodor Mariş, Laurențiu Luca; 14 străzi din Centrul Vechi: Ghică Vodă, Iacob Cardoş, Badea Cârţan, Bârsei, Trandafirilor, Putnei, Primăverii, Emil Gârleanu, Clopoţeilor, Sibiului, Reşiţei, Spătarul Borcea, Veronica Micle, Remus; 11 străzi din Centru: Tribunul Axente, Mărgăritar, Căminului, Șelimbăr, Salciei, Moșilor, Grigore Ureche, Ialomiței, Weitzer, Plugarilor, Robănești; șapte străzi din Pârneava: Latină, Biruinței, Venus, E.Murgu, Pădurii-penitenciar, Izlazului, Cucului, Vrabiei; patru străzi din Vlaicu: Fecioarei, Calea A.Vlaicu: paralelă cu Aviației, Slănic, Orăştie; două străzi din Micălaca: Stânjenel, Pășunei-bl.212, Zoe (lăţimea de 3,70 m de teren disponibil nu permite realizarea unei trame stradale corespunzătoare fără expropieri); o stradă din Bujac (C. Brâncuși) şi o stradă din Grădişte: (Câmpul Florilor).