Bine ați venit!

Ce mesaj a transmis deputatul liberal Glad Varga la începutul noii sesiuni parlamentare

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit, ieri, în prima sesiune ordinară a anului. Cu acest prilej, deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, susţine că în perioada următoare este important să fie dezbătute şi adoptate proiectele de lege necesare pentru implementarea PNRR.

Glad Varga: „Alte 85 de milioane de lei alocate localităţilor din judeţ prin intermediul PNRR”

Oraşele şi comunele din judeţ continuă să obţină finanţări prin Planul Naţionale de Redresare şi Rezilienţă. Potrivit deputatului liberal arădean Glad Vargă, în ultimele zile, au fost alocate aproximativ 85 de milioane de lei, în urma unor contracte semnate la nivelul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

Glad Varga: „Pentru România eşecul electoral al lui Nehammer poate fi un avantaj doar în contextul în care presiunea autorităţilor noastre în vederea aderării la Spaţiul Schengen sporeşte”

Rezultatele alegerilor regionale din Austria Inferioară arată că OVP, partidul cancelarului Karl Nehammer, a obţinut un rezultat sub aşteptări. Astfel, în ciuda retoricii populiste și anti-europene, OVP a pierdut majoritatea în Parlament, obţinând doar 39,9% din voturi.

Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, strategia de blocare a aderării la Spaţiul Schengen a României şi Bulgariei pentru a obţine un avantaj electoral a avut un efect contrar.

Fonduri din PNRR pentru reabilitarea unor clădiri de interes comunitar din Dezna, Lipova, Şepreuş şi Nadăş

Mai multe imobile din judeţ vor fi reabilitate cu ajutorul fondurilor provenite din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Potrivit deeutatului liberal arădean Glad Varga, este vorba de clădiri de interes comunitar din Dezna, Lipova, Şepreuş şi Nadăş.

Alte patru milioane de lei din PNRR pentru investiţii în judeţul Arad

A fost făcută o nouă alocare de fonduri din PNRR pentru judeţul Arad. Potrivit deputatului liberal Glad Varga, este vorba de patru milioane de lei care vor merge pentru finanţarea digitalizării sistemului de parcare din municipiu şi asigurarea de sisteme TIC (tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor) în comuna Felnac.

Fonduri din PNRR pentru Biblioteca Judeţeană, Şcoala Gimnazială Păuliş, oraşul Ineu şi comuna Pilu

Deputatul liberal arădean Glad Varga, anunţă că la Ministerul Dezvoltării au fost semnate noi contracte de finanţare care au ca beneficiari unităţi administrativ teritoriale din judeţul Arad.

Aproape 259 milioane de euro din PNRR pentru investiţii în producţie, asamblare şi reciclare de baterii, celule şi panouri fotovoltaice

Deputatul arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic şi vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, susţine că a fost lansat apelul de proiecte pentru obținerea finanțării cu fonduri din PNRR în vederea sprijinirii investiţiilor în întregul lanţ valoric al bateriilor şi al celulelor şi panourilor fotovoltaice. Acest lucru presupune producţie, asamblare şi reciclare.