Bine ați venit!

Glad Varga: „Peste 411 milioane de euro vor fi disponibile pentru IMM-urile afectate de crizele recente”

Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, vicepreşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, IMM-urile afectate de crizele din ultima vreme au la dispoziţie un fond de peste 411 milioane de euro, din care vor fi acordate granturi pentru investiţii.

A fost prelungit termenul de depunere a proiectelor pentru noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile

Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreşedinte al Comisiei pentru antreprenoriat şi turism şi membrul al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, susţine că a fost prelungit termenul de depunere a proiectelor pentru noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile.

Glad Varga: „Schemă de ajutor de stat cu două măsuri pentru sprijinirea sectorului agroalimentar”

În condiţiile în care sectorul agroalimentar a fost afectat semnificativ din cauza crizei generate de pandemie, Guvernul a gândit un pachet de sprijin pentru mediul de afaceri şi pentru populaţie. Astfel, prin Programul Operațional Competitivitate este finanțată acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din sectorul agroalimentar.

Glad Varga: „162 milioane de euro disponibile în PNRR pentru turism şi cultură”

Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, susţine că în cadrul Componentei 11 a PNRR – Turism şi Cultură sunt disponibile pentru proiecte 162 milioane de euro.

Glad Varga: „Județul Arad va beneficia de fonduri europene prin Programul Operațional Regional al Regiunii de Vest”

Potrivit deputatului liberal arădean Glad Varga, vicepreședinte al Comisiei pentru antreprenoriat și turism și membru al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, județul Arad  va beneficia de fonduri europene prin Programul Operaţional Regional al Regiunii de Vest 2021 – 2027, care a fost avizat în şedinţa de Guvern de săptămâna aceasta. În ceea ce privește suma disponibilă, aceasta se redică la 1,1 milioane de euro.

Regiunea Vest devine, astfel, prima din România cu un Program Operațional Regional propriu, avizat de Guvern și trimis la Comisia Europeană

Patru miliarde de euro pentru IMM-uri - prin PNRR

Deputatul liberal arădean Glad Varga, vicepreşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism, susţine că IMM-urile vor avea la dispoziţie patru miliarde de euro în domeniile ce ţin de energie, digitalizare şi tehnologie, banii urmând să fie disponibili în perioada următoare.

Glad Varga: „Autorităţile locale vor putea accesa fonduri pentru dezvoltarea localităţilor şi a unei infrastructuri prietenoase cu mediul”

Deputatul liberal arădean Glad Varga, membru al Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic, susţine că, începând de luni, comunele, oraşele şi municipiile vor putea accesa fonduri pentru dezvoltarea localităţilor şi a unei infrastructuri prietenoase cu mediul.